viragultetes

Zilele Sfântului Ladislau – mai verzi. Oradea mai verde

În Transilvania (dar și în restul României) sunt puține evenimente care iau cu adevărat în serios gestionarea deșeurilor, reciclarea, utilizarea inteligentă a energiei, procurarea de produse prietenoase cu mediul. Pe scurt: care să ia în serios modul „verde” de gândire. Avem convingerea că aceasta este direcția pe care, în viitor, toate evenimentele vor trebui să o urmeze. Zilele Sf. Ladislau sunt evenimentul care, de la an la an, e mai atent la a utiliza, în măsura posibilităților, cele mai puțin nocive soluții în organizare și derulare. Fiecare participant la acțiunile noastre (spectatori, comercianți etc.) este îndemnat să genereze cât mai puțin gunoi, iar deșeurile – incluzând aici chiștoacele de țigară – să le arunce în locurile special amenajate în acest scop. Acest aspect este deosebit de important mai ales deoarece, în 2015, Zilele Sf. Ladislau pot fi organizate în Cetatea Oradea (aflată încă în plin proiect de reabilitare).
Și în acest an vom promova evenimentul nostru cu ajutorul unor acțiuni de salubrizare și de plantare de flori, în zilele premergătoare deschiderii oficiale. Așa cum se obișnuiește înainte de sărbători, când oamenii fac curat în casele lor și își pregătesc hainele de gală, și noi dorim ca Oradea să se îmbrace de sărbătoare. Măcar pe perioada Zilelor Sf. Ladislau.
Motiv pentru care convocăm oamenii pentru marea curățenie generală. În 20 iunie, sâmbătă, la apelul organizației studențești de la Universitatea Creștină Partium și al Asociației Civice Maghiare, vom aduna deșeuri și vom planta flori. Ne vom aduna dimineața, la ora 10, în Piața Unirii. Tot în spiritul conștientizării necesității protecției mediului, în 21 iunie vom face o plimbare pe jos între Biharia și Oradea, iar în 23 iunie vom organiza un tur ciclist pe aceeași rută. Evident, cu aceste două acțiuni atragem atenția și asupra binefacerilor mersului pe jos și ale mersului pe bicicletă.